Suveranismul de fațadă și inundațiile uitate
Într-o țară unde apele își croiesc drum prin nepăsare și decizii politice, un fost lider își spală mâinile de responsabilitate, invocând o liniște iluzorie. „N-a murit nimeni!”, declară Victor Ponta, ca și cum viețile oamenilor ar fi singurul criteriu al dezastrului. În spatele acestor cuvinte, se ascunde o realitate amară: terenuri inundate, gospodării afectate și o comunitate lăsată să se descurce singură. Cine poartă vina? Nu el, ci consiliera sa, Anca Alexandrescu, care, în tăcerea ei, ar fi decis că nu e nimic de comunicat. O povară aruncată pe umerii altora, în timp ce liderul își caută împăcarea în vorbe goale.
Un trecut confuz, o vină negată
„Inima mea e împăcată”, spune Ponta, dar cuvintele sale par mai degrabă o încercare de a convinge decât o mărturisire sinceră. Într-o confuzie temporală, amestecă evenimente din 2006 cu cele din 2014, încercând să justifice lipsa despăgubirilor și a acțiunilor concrete. Într-un moment de sinceritate forțată, admite că a greșit menționând numele unui localnic, dar se grăbește să sublinieze că „nu s-a întâmplat nimic”. Oare chiar nimic?
Politica scuzelor și a degetelor arătate
Într-un spectacol al negării, Ponta își construiește apărarea pe baza deciziilor altora. Anca Alexandrescu devine țapul ispășitor, iar terenurile inundate sunt reduse la o simplă notă de subsol în agenda politică. „Nu avem ce să comunicăm”, spune el, ca și cum tăcerea ar fi fost soluția ideală. Dar tăcerea nu șterge pagubele, nu reconstruiește gospodăriile și nu aduce alinare celor afectați.
Un lider în căutarea scuzelor
În loc să își asume responsabilitatea, Ponta își croiește un drum printre justificări și acuzații. Într-o zi de sărbătoare, când ar fi trebuit să inspire încredere și solidaritate, el alege să își apere imaginea, ignorând suferințele celor pe care i-a lăsat în urmă. „Inima mea e împăcată”, repetă el, dar ecoul acestor cuvinte nu ajunge la cei care încă își reconstruiesc viețile după inundații.
O lecție amară pentru viitor
Acest episod nu este doar despre inundații sau despre un fost lider care își neagă vina. Este o oglindă a unei politici care prioritizează imaginea în detrimentul acțiunii. În timp ce apele se retrag, rămân întrebările: cine va răspunde pentru aceste decizii? Și, mai important, cine va învăța din greșelile trecutului pentru a preveni viitoarele dezastre?
