Atât de bine e să muncești la stat încât unii angajați și-au adus toată familia să lucreze cu ei. Nu e o presupunere rău intenționată, ci o constatare dacă ne uităm peste declarațiile de avere ale angajaților Primăriei Vaslui. De-a lungul timpului, mulți dintre și-au adus soții sau soțiile, copiii, nurorile și frații să muncească alături de ei. Directorul economic Eugen Boț, spre exemplu, este coleg cu soția sa. Secretara viceprimarului Cătălin Mîndru lucrează în aceeași instituție cu soțul său.
Un caz mai „special” Un caz, însă, mai special îi depășește pe cei amintiți: doi angajați, soț și soție, și-au adus atât fiul, cât și nora să lucreze cu ei. Este vorba despre familia State, foarte bine poziționată financiar, dacă ne gândim că fiul și nora au cumpărat, în ultimii trei ani, trei apartamente. Nici averile celorlalți angajați nu sunt de neglijat: Dorin Bălănescu, șeful Direcției Gospodărire Urbană, are un apartament în Vaslui, o casă în Iași și un depozit bancar ce însumează aproximativ 191.000 lei; Cătălin Amăriuței are un apartament în Vaslui, dar și 6,6 hectare de teren, cinci dintre ele fiind primite ca donație, iar 1,5 hectare prin reconstituirea dreptului la proprietate.