Seniorii României așteaptă cu sufletul la gură modificarea pensiilor, după mai multe informații contradictorii despre recalcularea acestora. Mulți pensionari trăiesc cu o pensie mică și abia reușesc să-și acopere cheltuielile de zi cu zi. De aceea, declarațiile făcute de Doina Pârcălabu despre dublarea pensiilor în multe cazuri și posibilitatea ca acestea să crească, în cazul în care pragul de impozitare va crește, sunt extrem de așteptate și îi aduc o rază de speranță celor afectați.
Fosta șefă a Casei de Pensii a susținut într-un interviu exclusiv la Realitatea Plus că recalcularea pensiilor va aduce beneficii considerabile pentru mulți pensionari, în special cei cu venituri sub trei mii de lei. Românii cu pensii mici au trăit mult timp în incertitudine și au simțit că nu sunt suficient de susținuți de stat în perioada de bătrânețe. Astfel, declarațiile lui Doina Pârcălabu au venit ca o gură de aer proaspăt pentru acești seniori care așteaptă cu nerăbdare o schimbare în sistemul de pensii, care să le ofere un trai mai decent și mai sigur în anii ce urmează.
„Sunt posibile majorările de 90 % 100% în cazul persoanelor cu pensii foarte mici și care au avut un număr mare de ani de muncă, stagiul de cotizare realizat, pentru că acolo se adaugă acele sume ca urmare a punctelor de stabilitate care au o valoare unică pentru toți. Nu mai țin cont de salariile pe care le-a avut o persoană sau de locul de muncă în care a lucrat. Acum saltul de la 2000 la 3000 ar însemna încă o creștere cu 50 la sută. Dacă discutăm în valori absolute ar însemna o creștere cu 1000 RON. Cei care au pensiile în intervalul 2000 3000 RON vor beneficia în valoarea netă sub 100 RON cei care au pensiile mai mari vor avea o pensie netă mai mare cu 100 RON dacă măsura va fi introdusă și implementată”, a declarat Doina Pârcălabu la Realitatea Plus.
Sursa: Realitatea.net