Alături de Statele Unite şi de aliaţi, România rămâne pe deplin solidară cu Ucraina. Vom continua să oferim sprijin multidimensional pentru susţinerea efortului defensiv ucrainean împotriva agresiunii ruse. Este important să continuăm să răspundem împreună nevoilor de sprijin, a transmis ministrul român al Apărării, potrivit unui comunicat al MApN, remis Agerpres. Conform sursei citate, în cadrul discuţiilor a fost reiterată necesitatea continuării eforturilor bilaterale în vederea consolidării securităţii euroatlantice şi aprofundării Parteneriatului strategic România – SUA. „Parteneriatul cu Statele Unite reprezintă o prioritate pentru România şi pentru Ministerul Apărării Naţionale. Continuăm să avansăm în dezvoltarea proiectelor comune, consolidând, astfel, cooperarea între ţările noastre în plan militar. Am mulţumit secretarului american al apărării pentru prezenţa consistentă a trupelor americane pe teritoriul naţional”, a arătat ministrul Tîvăr, citat în comunicat. Discuţiile dintre cei doi oficiali au oferit, de asemenea, oportunitatea dezbaterii unor elemente de interes în pregătirea reuniunii Grupului de contact pentru Ucraina, care va avea loc vineri, precum şi stabilirea obiectivelor comune în perspectiva Summitului NATO de la Washington din această vară. Atât partea română, cât şi partea americană au reconfirmat angajamentul comun pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice. Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a promulgat miercuri pachetul legislativ ce prevede un ajutor de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, adoptat de Congres după mai multe luni de dispute între democraţi şi republicani, a informat Reuters. Primele noi livrări de echipamente militare americane vor pleca spre Kiev „în orele următoarele”, a spus Biden într-o declaraţie transmisă de la Casa Albă.
Add A Comment