Scandalul a început în 2019, când Monica Gutău a plecat de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, din cadrul Ministerului de finanțe, la Consiliul județean Vâlcea, la direcția generală Programe și Relații Externe.Transferul s-ar fi făcut dintr-un post de expert superior, pe cel de consilier superior. La doar câteva luni de la transfer, în plină criză provocată de pandemia de coronavirus, CJ Vâlcea a organizat un concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei de şef Serviciu Elaborare şi Implementare Proiecte, iar singurul candidat care s-a prezentat a fost Monica Gutău. Un serviciu pe care de fapt îl şi conducea deja. Prin urmare, concursul în sine nu reprezenta decât o formalitate.
După apariția informațiilor în presa locală, Mircia Gutău a ieșit la atac.
După apariția acestui scandal, presa locală semnala, că Monica Gutău și-a completat fals declarațiile sale de avere din 2014 și 2017. Din albele documente reieșea că femeia nu deținea terenuri, case, apartamente, mașină, bijuterii, nu avea datorii sau active financiare și nu a împrumutat pe nimeni și nici cadouri gratuite nu a primit. În plus, din documente reieșea că Monica Gutău nu era căsătorită, deși documentele socrului său o contraziceau. Sigurul lucru menționat în documentele femeii era venitul obținut din indemnizația de creștere a copiilor și alocația acestora. Asta deși Vlad Gutău era acționar în mai multe firme și ar fi trebuit să fie menționat la rubrica „venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie”.
Scandalul nu se oprește aici. În 2022 CJ a mai ridicat-o în funcție o dată pe Monica Gutău. Deși Guvernul a decis în iunie că se suspendă angajările la stat începând cu 1 iulie, acestea au continuat nestingherite în sistemul public, iar în unele instituții, finalul lunii iunie a fost folosit pentru manevrarea unor proceduri pentru organizarea unor așa zise „concursuri”, care erau de fapt cu dedicație.