Consilierii de lux din instituția lui Zgonea: un paradox al austerității
Într-o țară unde austeritatea devine un cuvânt de ordine pentru cetățeni, există enclave de opulență care sfidează orice logică. În instituția condusă de Valeriu Zgonea, șapte consilieri de specialitate câștigă lunar, în medie, 18.806 lei net. O sumă care, pentru mulți români, rămâne doar un vis îndepărtat, dar care pentru acești angajați reprezintă realitatea cotidiană.
Bugetul alocat acestor consilieri atinge pragul amețitor de 2 milioane de euro anual, consumând aproape 2% din bugetul ANCOM. Și totuși, atribuțiile lor rămân învăluite într-o ceață densă. Nu au responsabilități tehnice, iar activitatea lor pare să fie mai degrabă simbolică decât practică. Într-un compartiment distinct, acești consilieri par să fie mai degrabă martorii unui sistem care își permite luxul de a ignora criza economică ce apasă pe umerii cetățenilor de rând.
Un contrast dureros: austeritate pentru unii, privilegii pentru alții
În timp ce milioane de români își ajustează bugetele pentru a face față scumpirilor, în instituțiile statului există o altă realitate. Salariile exorbitante ale unor funcționari publici contrastează puternic cu sacrificiile impuse populației. În loc să fie un exemplu de responsabilitate financiară, aceste instituții devin simboluri ale inechității și ale risipei.
Valeriu Zgonea, liderul acestei structuri, rămâne tăcut în fața întrebărilor legate de justificarea acestor cheltuieli. Într-o perioadă în care fiecare leu contează, alocarea unor sume uriașe pentru funcții obscure ridică semne de întrebare asupra priorităților și valorilor care guvernează aceste instituții.
O întrebare fără răspuns: pentru cine este austeritatea?
În timp ce românii sunt îndemnați să strângă cureaua, aceste exemple de risipă instituțională subminează încrederea în sistemul public. Cine sunt acești consilieri și ce contribuție aduc ei pentru a justifica salariile lor astronomice? De ce austeritatea pare să fie o povară doar pentru cetățeni, în timp ce anumite instituții continuă să prospere?
Aceste întrebări rămân fără răspuns, dar ele reflectă o realitate dureroasă: în România, austeritatea nu este o regulă universală. Este un privilegiu al celor care nu au acces la putere, în timp ce alții se bucură de un confort financiar care sfidează orice criză economică.
