Strigătul tăcut al românilor din Cernăuți
Într-un colț de lume unde limba română își caută ecoul pierdut, comunitatea românească din regiunea Cernăuți își strigă nevoile cu o disperare demnă de o epopee uitată. Liderii lor, purtători ai unei flăcări ce refuză să se stingă, cer autorităților de la București să nu lase această lumină să piară. Ei solicită fonduri pentru burse, un simbol al sprijinului moral și material, o punte între trecutul lor și un viitor ce pare tot mai îndepărtat.
„Nu trebuie să învățăm limba română pentru bani”, spun ei, dar aceste burse, mai mult decât o simplă sumă, sunt o declarație de apartenență, o dovadă că statul român nu și-a uitat fiii risipiți. Nicolae Șapcă, președintele Societății Scriitorilor din Cernăuți, vorbește cu o sinceritate sfâșietoare despre importanța acestor burse, nu doar ca ajutor financiar, ci ca un semn al solidarității și al recunoașterii.
Un sprijin suspendat, o comunitate în derivă
În 2023, peste 5.500 de elevi și 1.200 de cadre didactice au beneficiat de burse în valoare de 400 de euro, oferite anual de Guvernul României. Aceste sume, deși modeste, au fost un colac de salvare pentru familiile din satele izolate ale regiunii. Însă, în 2024, acest sprijin a fost suspendat, lăsând comunitatea într-un vid de speranță și sprijin.
Într-o întâlnire la Cernăuți, liderii comunității au discutat cu oficiali români, printre care secretarul de stat Cristian Olinici și ambasadorul Victor Micula. Mesajul lor a fost clar: aceste burse nu sunt doar bani, ci o punte între identitatea lor și patria-mamă, un simbol al unei legături ce nu trebuie să fie ruptă.
Un apel la conștiință
Într-o lume în care identitatea culturală este adesea sacrificată pe altarul globalizării, românii din Cernăuți luptă pentru a-și păstra rădăcinile. Ei nu cer milă, ci recunoaștere. Nu cer privilegii, ci drepturi. Bursele sunt mai mult decât o necesitate financiară; ele sunt o declarație de apartenență, o dovadă că România nu și-a uitat copiii risipiți de istorie.
În tăcerea lor, se ascunde o chemare la solidaritate, o rugăminte ca limba română să nu devină o relicvă, ci să rămână o punte vie între generații. Este un strigăt care nu trebuie ignorat, o poveste care merită să fie auzită.
