Strigătul Disperat al Fermierilor din Inima României
În umbra măreților munți ce străjuiesc Curtea de Argeș, fermierii își strigă durerea și neputința. Într-un dialog cu Anca Alexandrescu, un fermier din Timiș își exprimă temerile și frustrările. „Până acum nu, dar nu vrem să ne ia oile, să le omoare,” spune el, vocea-i tremurând de o amărăciune greu de stăpânit.
Corupția care Sufocă Speranțele Fermierilor
Dialogul continuă, dezvăluind straturile unei corupții adânc înrădăcinate. Fermierii acuză că banii destinați ajutorului lor au fost deturnați spre lux și opulență. „Le-au dat bani ilegal, ei au cheltuit bani, toate asociațiile au plătit mese prin București. Au plătit hoteluri, și-au luat mașini, au plătit furaje,” dezvăluie fermierul, cu o revoltă ce pare să-i cuprindă fiecare fibră.
Un Strigăt Ignorat
În ciuda eforturilor de a se face auziți, plângerile fermierilor par să se piardă în labirintul birocratic. „Am făcut plângeri penale, am vorbit și degeaba, au stat în sertar,” mărturisește fermierul, reflectând o realitate în care vocea omului simplu este adesea ignorată. Ei cer oprirea acestui măcel administrativ, o dorință simplă și umană de a-și proteja modul de viață și animalele.
Concluzie
În fața unui guvern surd la strigătele lor, fermierii din Curtea de Argeș, Timiș, Alba, și Caraș rămân uniți în protest, sperând că într-o zi dreptatea va triumfa. Ei nu cer decât dreptul la un trai decent, la respectarea muncii lor, la o viață fără frica de a fi lăsați fără animale și fără mijloace de subzistență.
