Ministerul Justiţiei a prezentat vineri în Guvernul României propunerea de mutare a penitenciarelor din câteva mari orașe în afara zonelor urbane, a anunțat pe Facebook Alina Gorghiu. „Dacă tot facem investiţii mari în modernizarea penitenciarelor, căutam soluţii să ajutăm şi la dezvoltarea unor mari orașe. La Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş, Iaşi, Ploieşti, Timişoara şi Cluj Napoca penitenciarele situate în zonele centrale ridică o serie de probleme și pentru comunitatea locală, și pentru poliţia penitenciară. (…) Se pun în valoare spaţiile istorice și se revitalizează zonele centrale se dezvoltă turismul și se atrag de investiţii”, a explicat ministrul. Alina Gorghiu precizează că avantajele sunt că „se pun în valoare spaţiile istorice și se revitalizează zonele centrale se dezvoltă turismul și se atrag de investiţii”.
„Și pentru poliţia penitenciară, amplasarea unităţilor penitenciare în centrul orașelor ridică probleme: dificil de asigurat condiţii corespunzătoare de cazare – spaţii reduse, riscuri de evadare, comunicare neautorizată cu exteriorul”, arată ea. Ministrul afirmă că în prima etapă, vor face demersuri pentru identificarea unor terenuri libere de construcţii care ar putea fi transferate către Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru viitoarele sale proiecte.
Sursa: Realitatea.net