Cei trei criminali fac parte din temutul clan Fabian din București, anchetat în mai multe dosare penale pentru prostituție, cămătărie, tâlhărie şi trafic de droguri.
Indivizii sunt fiii vrăjitoarei Sidonia. Aceasta a vorbit la Realitatea Plus despre atacul de la petrecerea vedetelor. „Și vreau să spun adevărul că Dumnezeu este sus. Copiii mei nu sunt vinovați. Au fost atacați de această persoană și au vrut să se apere ca să nu-i pună cuțitul în gât. Acolo există probele cu cuțitul pe care l-a avut acest domn. S-au dus să se distreze și a ieșit la niște copii nevinovați ca să ajungă în pușcărie nevinovați. De frica lor au fugit, au ieșit de acolo ca să meargă și la spital și la poliție, au fost răniți. Unul din ei e chiar grav rănit, cu tendoane ca să se apere de acel cuțit. Și-a pus mâna în față”, a declarat vrăjitoarea Sidonia, mama suspecților în acest caz.
Cei trei frați criminali au fost audiați ore întregi. La fel ca mama lor, aceștia susțin că au fost victime și au încercat doar să se apere după ce bărbatul de 41 de ani i-a atacat. Imediat după crimă, agresorii au fugit pe munte și s-au ascuns într-o cabană. Au fost prinși la scurt timp de oamenii legii.
Apropiații victimei au însă altă versiune față de cea a celor trei criminali. Bărbații ar fi jignit-o pe soția bărbatului, iar acesta a încercat să o apere, susțin aceștia. A urmat o încăierare, atât în interiorul hotelului, cât și în afara clădirii. Apoi, bărbatul de 41 de ani a fost ucis.
Victima celor 3 indivizi, Sorin Anghel, era proprietarul unei firme de pază, dar și tatăl a doi copii. Potrivit raportului preliminar acesta a fost lovit cu maceta de patru ori în zona capului și de două ori în spate. Loviturile au fost fatale, iar bărbatul nu a avut nicio șansă. Trupul bărbatului a fost ridicat de la medicina legală și dus la o capelă din Târgovoște, iar marți ar urma să aibă loc înmormântarea.
Totul s-a întâmplat în fața soției care acum este internată în stare de șoc în spital.
Reprezentanții hotelului în care a avut loc crima vin cu o primă reacție în acest caz. Aceștia au precizat că fapta a fost comisă într-o anexă în care se ținea o petrecere privată și că, inexplicabil, acolo ar fi ajuns și persoane străine care nu erau cazate în hotel. De asemenea, fiind vorba despre o petrecere privată, reprezentanții hotelului susțin că nu s-a pus problema de a asigura paza acelui eveniment.