Claudia Malancea și Marinela Preda, Întoarcerea la Muncă după Eliberarea din Arestul la Domiciliu
Claudia Malancea și Marinela Preda au fost eliberate recent din arestul la domiciliu.Cele două ar urma să își desfășoare activitatea la Compartimentul de Primiri Urgențe a Secției de Pediatrie, respectiv la Secția de Obstetrică și Ginecologie unde există secții de terapie intensivă.Conducerea Spitalului Județean urmează să stabilească locațiile pentru fiecare dintre cele două, pentru că nu au voie să comunice direct sau indirect una cu cealaltă.
Dosarul în care sunt anchetate cele două a ajuns în atenția publicului în luna decembrie a anului trecut, când poliţiştii au descins în zeci de locaţii din judeţ printre care s-au numărat sediul Spitalului Judeţean „Mavromati”, locuinţa şefei Consiliului Judeţean Botoşani, biroul acesteia, dar şi sediul PSD Botoşani.În referatul celor de la DNA sunt enumerate sume uriașe de bani și chiar obiecte din aur primite de inculpați pentru transferul unor asistente, dar și pentru modificarea condițiilor de concurs în favoarea celor care plăteau. Banii erau dați prin interpuși sau direct, mascați în pungi de cadouri, iar cei care dădeau promovau concursul.
„Fenomenul fraudării concursurilor de ocupare a unor posturi vacante de: asistenți-medicali, infirmieri, îngrijitori, brancardieri, muncitori ș.a., la nivelul Spitalului Judeţean de Urgență Mavromati Botoșani, prin coruperea funcționarilor publici cu atribuții privind organizarea și desfășurarea concursurilor precum și a celor cu funcții de conducere, este unul amplu și datează încă din anul 2015, punând în pericol însăși siguranța actului medical și implicit, valori precum sănătatea și viața pacienților, în condițiile angajării unor persoane care nu posedă cunoștințele necesare pentru exercitarea profesiilor respective, referindu-ne, îndeosebi, la cea de asistent-medical, angajările fiind făcute în baza altor criterii decât cele de performanță profesională și anume, în funcție de cine oferă suma de bani cea mai mare și cine are pila cea mai puternică în interiorul sistemului”, arată sursa citată.
Sursa: realitatea.net