Tradiții și legende care învăluie a doua zi de Paște
Într-un colț de lume unde timpul pare să curgă altfel, a doua zi de Paște aduce cu sine un ritual străvechi, o poveste țesută din firele credinței și ale tradiției. Stropitul fetelor nemăritate, cunoscut și sub numele de „udatul”, este mai mult decât un simplu obicei – este o punte între generații, o amintire vie a legăturii dintre sacru și cotidian.
În satele din Ardeal, Banat și Bucovina, băieții pornesc în această zi cu găleți sau sticle de parfum, căutând să aducă noroc și belșug fetelor nemăritate. Legenda spune că nici unei fete nu îi va merge bine dacă nu este stropită, iar acest gest simbolic poartă cu sine o încărcătură spirituală profundă.
Legenda ouălor roșii și miracolul credinței
Se povestește că, demult, o fată creștină, mergând la târg să vândă ouă, a întâlnit o fată păgână. Într-un dialog plin de curiozitate și îndoială, fata păgână a cerut o dovadă a existenței lui Dumnezeu, cerând ca ouăle albe să devină roșii. Minunea s-a înfăptuit, iar emoția momentului le-a făcut pe cele două fete să leșine. Trecătorii, martori ai acestui miracol, le-au stropit cu apă, readucându-le la viață. Astfel, obiceiul stropitului a devenit o tradiție de Paște, păstrată cu sfințenie până astăzi.
Parfumul tradiției în Bistrița-Năsăud
În Bistrița-Năsăud, obiceiul a căpătat o notă de rafinament. Fetele sunt stropite cu parfum, iar băieții rostesc versuri pline de simbolism: „Am auzit că aveți un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească și mulți ani să trăiască!” Acest gest, preluat din comunitățile germane și maghiare, aduce un aer de eleganță și bucurie, păstrând însă esența tradiției.
„Statu la vase” – un ceremonial unic
În comuna Șuștag din județul Alba, un alt obicei străvechi, „Statu la vase în lunea Paștelui”, aduce comunitatea împreună într-un ceremonial unic. Tinerele familii, îmbrăcate în straie populare, își așteaptă nașii și rudele în curtea bisericii, unde darurile și cântecele creează o atmosferă de sărbătoare. Pregătirile pentru acest moment încep încă din Săptămâna Mare, când casele sunt curățate, iar sufletele purificate pentru a întâmpina Învierea Domnului.
Transformarea obiceiurilor în timp
De-a lungul secolelor, tradițiile s-au adaptat vremurilor. Dacă odinioară fetele erau udate cu găleți pline de apă, astăzi parfumul sau apa de colonie au luat locul acestui gest. În Transilvania, stropitul era practicat chiar și în familiile nobiliare, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a rămas doar în satele pitorești, ca o mărturie a legăturii dintre trecut și prezent.
Aceste obiceiuri, încărcate de simboluri și povești, ne amintesc de frumusețea și profunzimea tradițiilor noastre. Ele sunt mai mult decât simple ritualuri – sunt expresii ale identității noastre, ale legăturii cu strămoșii și cu divinul. În fiecare strop de apă sau parfum, în fiecare vers rostit, se ascunde o poveste care merită să fie spusă și păstrată.
