Un Deceniu de Indiferență: Tragedia Colectiv și Eșecul Sistemului
În urma incendiului devastator din Colectiv, care a secerat viețile a 64 de tineri și a mutilat alte câteva sute, România încă se zbate în incapacitatea de a oferi îngrijiri adecvate marilor arși. Deși promisiunile răsunătoare ale oficialilor, inclusiv cele ale ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, vorbesc despre finalizarea centrelor specializate în 2025, realitatea este că suferința nu așteaptă termenele politice.
Justiție Amânată și Speranțe Năruite
Într-un labirint al justiției, unde dosarele se clasifică și vinovații își găsesc adesea scăparea, familiile victimelor Colectiv încă luptă pentru a înțelege de ce cei dragi ai lor au fost lăsați să moară. Dosarul care acuza întârzierea transferurilor în spitalele străine a fost clasat, lăsând răni adânci și întrebări fără răspuns în inimile celor afectați. Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății de atunci, împreună cu managerii de spitale, au fost scoși de sub acuzații, în timp ce familiile se zbat într-o tăcere asurzitoare impusă de sistem.
Corupția și Lacomia: Un Ciclu Vicios
Într-o țară unde corupția pare să înflorească în cele mai tragice circumstanțe, despăgubirile destinate supraviețuitorilor și familiilor îndoliate au fost, de asemenea, pradă lacomiei. Executorii și avocații, prin comisioane exorbitante, au diluat esența sprijinului financiar, lăsând victimele să plătească prețul unei tragedii pe care nu au provocat-o. ISU, într-o mișcare controversată, a deschis dosare împotriva celor care ar fi trebuit să fie protejați de lege, nu pedepsiți de ea.
Un Viitor Incert: Între Promisiuni și Realități
În timp ce supraviețuitorii și familiile lor privesc spre un viitor incert, promisiunile unor centre pentru marii arși rămân suspendate între speranță și deziluzie. Anul 2025, un simbol al întârzierilor perpetue, este privit cu un scepticism amar de cei care au învățat că, în România, timpul vindecării este adesea un lux pe care nu și-l pot permite.
Concluzie
Tragedia Colectiv nu este doar o rană deschisă în inima Bucureștiului, ci și un simptom al unei societăți care încă se luptă să își respecte eroii și victimele. Între clasarea dosarelor și promisiuni neonorate, România continuă să fie scena unui spectacol de indiferență și uitare, unde dreptatea se împiedică adesea de propriile legi.
