Registrul Auto Român a hotărât introducă un nou tip de document, care va fi obligatoriu în momentul în care se dorește vânzarea unei mașini second hand. Este vorba de un certificat care garantează că informațiile prezentate de vânzător sunt reale. RAR Auto Pass
Conform legislației, RAR Auto-Pass este un document ce va fi eliberat la vânzarea mașinii pentru a fi prezentat cumpărătorului. Acest document va conține informații despre numărul de kilometri și despre istoricul de accidente. „Pentru toate mașinile second hand, acest document va fi obligatoriu la vânzarea vehiculului. Vânzătorul e obligat să-l obțină de la RAR și să-l înmâneze cumpărătorului. În perioada următoare vor fi corelate datele de la service-uri, asiguratori, stații ITP și reprezentanțe RAR din toată țara”, a declarat pentru ProMotor purtătorul de cuvânt al Registrului Auto Român, Roxana Dima.
Conform unui comunicat, noul document va fi obligatoriu începând cu 1 decembrie 2024.
Condamnat la închisoare după ce a tăiat un copac din pădure pentru a-și încălzi familia. Procurorii l-au cercetat timp de 3 ani pentru 204 de lei
Prin urmare, începând cu luna decembrie, niciun vehicul la mâna a doua nu va mai putea fi vândut fără a avea RAR Auto Pass. Documentul va fi eliberat la vânzarea maşinii pentru a putea fi prezentat cumpărătorului, conform legii 142 din 2023 şi OMTI 210 din 2024, şi se adresează maşinilor deja înmatriculate în România, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de RAR.
„RAR Auto Pass” va conţine informaţii esenţiale despre istoricul kilometrajului, dar şi despre istoricul de accidente care au afectat sistemele de siguranţă ale autovehiculului.
Acest nou document este menit să descurajeze vânzarea mașinilor cu kilometri dați înapoi. Sau a vehiculelor cu probleme tehnice grave, care pot pune în pericol siguranța șoferului și a celorlalți participanți la trafic.
Banca Transilvania „înghite” o altă bancă mare de pe piața românească. Mulți români erau clienții acesteia
„Pentru a fi colectate suficiente date astfel încât imaginea de ansamblu asupra unui vehicul să fie cât mai relevantă, este nevoie de minimum 6 luni. Prin urmare începând cu 1 decembrie 2024, RAR va elibera, conform legii, persoanelor care vând un autovehicul, certificatul RAR Auto Pass, astfel încât acesta să poată fi oferit cumpărătorului în momentul tranzacţiei. În certificat se vor regăsi date complexe despre istoricul maşinii respective, începând cu valoarea odometrului (kilometrajul) până la numărul de identificare al autovehiculului, data şi natura evenimentelor rutiere în care a fost implicat, detalii despre avariile grave la sistemele de frânare şi direcţie, precum si tipul intervenţiei pe vehicul (întreţinere, reparaţie, actualizare de soft etc.,). În situaţia puţin probabilă în care, în momentul interogării aplicaţiei, nu este găsită nicio informaţie despre un anumit vehicul, RAR va elibera gratuit un certificate de negare”, arată reprezentanţii RAR.
Pentru a obţine documentul, nu este nevoie ca vehiculul să fie prezentat la RAR.
„RAR Auto Pass este esenţial pentru toate persoanele care vor să se asigure, înainte de a cumpăra un autovehicul, că starea tehnică a acestuia este una care justifică investiţia şi mai ales că maşina nu are probleme de natură să pună în pericol viaţa cuiva sau siguranţa în trafic. Iată de ce ne preocupă constant ca prin activitatile pe care le desfăşoară, Registrul Auto Român să întărească ideea conştientizării importanţei unui vehicul cu grad sporit de siguranţă”, a declarat Mihai Alecu, director general al Registrului Auto Român.
În prezent, costul estimat pentru eliberarea RAR Auto Pass este de 50 de lei.
Elevii joacă la păcănele în timpul orelor sub privirile indiferente ale profesoarei. Scandal la un liceu din Târgu Jiu