Anca Alexandrescu face conexiuni între candidatura lui Piedone și posibilele sale legături cu fostul general SRI, Florian Coldea și acoliții săi. „Sunt întrebări la care nu am răspuns din partea domnului Piedone. Sunt 3 necunoscute majore. Cum s-a ajuns la eliberarea lui din penitenciar, de ce a anunțat, imediat după eliberare, că nu cere bani drept despăgubiri, iar trei, cum și de ce a fost repus în funcție ca primar. Trebuiau organizate alegeri. Există și un proces pe rol, și se poate ajunge ca absolut toate deciziile lui să fie anulate. Oare există interesul ca Piedone să fi fost băgat la închisoare, în dosarul Colectiv, iar mai apoi să fie scos și repus în funcție? Piedone este acum pe locul 3 la alegeri și mi-e greu să cred că bucureștenii pot fi păcăliți. Oare pentru cine face Piedone jocurile? Piedone va pierde tot și ce va face? Se întoarce la firma lui Doru Trăilă? Acest domn avocat care îi apără pe toți „haștagiștii”. Am primit azi răspuns de la DIICOT despre cine este Adela Mărunțiș, persoana angajată de Coldea acolo. M-au trimis de la DIICOT la ANI. A avut, într-un an, din 6000 de lei, mai multe apartamente. Au donat apartamente de 140.000 de euro, mașini de sute de mii de euro cu care se afișează domnul Mărunțiș.Oamenii încă se tem să vorbească, dar unii au curaj să vorbească. Domnul Aurelian Săvulescu s-a dus la DNA, dar a fost trimis acasă, însă am dat un telefon și l-au primit. Domnule Ovidiu Toma, puteți să plătiți zeci de articole, să faceți 50 de plângeri împotriva mea. Degeaba! A venit momentul să se termine cu această gașcă. Azi am un om care a făcut parte din „famiglie”, iar săptămâna trecută a primit amenințări cu închisoarea. Vom merge împreună la DIICOT, și îl voi proteja pe acest om ca să depună mărturii”, a declarat Anca Alexandrescu.
Mihai Fișcă, fostul soț al sorei lui Ovidiu Toma, a dat totul în vileag. Mai mult, acesta este hotărât să meargă până la capăt și să depună plângeri la organele competente pentru a demasca afacerile oneroase ale caracatiței din jurul companiei Cryptodata. „Am probe pentru tot ce spun în seara asta. Până în 2019, Ovidiu Toma era dator pentru escrocherii. Dădea bilete la ordin fără acoperire. Eu am fost căsătorit cu sora lui. Avea de la executori judecătorești aproape 50 60.000 de euro popriri. Firma tatălui lui era aproape de faliment. Atunci i-a cunoscut pe Joseph și Harlad, făcuseră moneda KBC, iar ei sunt acuzați de schemă ponzi. Toată platforma o țineau la Gold Standbar International, în sediul Cryptodata din București, Joshep și Harald nu știau nimic. Ovidiu vindea monede și nu le dădea banii. Cred că un an a ținut baza de date. Coldea avea birou la Cryptodata. Joseph și au venit cu Coldea, iar de atunci nu s-au mai luat. Banii, 80% sunt la Toma. „Moș Crăciun” era un băiat care se ocupa să vândă criptomonede. Banii veneau de la afaceriștii din Dragonul Roșu. El le dădea criptomeonede, iar Ovidiu Toma primea euro și lei cash de la ei. Bogdan Mărunțiș i-a făcut legătura lui Toma cu Coldea. Știu că a venit să vorbească cu cei doi investitori.Generalii Coldea și Cocoru, piese importante în puzzle-ul CryptodataAm înregistrările, la fosta mea soție, în care Alex Bodi și Joseph a venit să vorbească. Mi-a spus și mie să vin cu cineva pentru că le era frică să nu iasă rău. Știu că se lucra la un telefon mobil ca să îl bage în cadrul armatei, iar lui Ovidiu Toma i s-a promis acest lucru. Este vorba de generalul Cocoru, dar și Coldea. Mărunțiș le-a spus că vor veni de la aviația militară să introducă aceste telefoane. Curios este că le lua numărul de IMEI și telefoanele puteau fi oprite. Tot ce aveau Harald și cu Joseph au fost oprite, pentru că aceștia mai aveau să le dea 1,2 milioane. Coldea a apărut atunci când Joseph și-a dat seama că Ovidiu i-a furat banii. O dată, era Ioan Niculae cu Ovidiu Toma în sediu, iar aceștia nu voiau să se întâlnească cu Florian Coldea. După ce Coldea a intervenit, Jospeh nu a mai avut pretenții. Cocoru și Dumbravă au apărut cam la o lună. Coldea i-a adus ca să promoveze telefonul. Programele de codare pentru telefoane erau create de Octavian Bârligă. Acesta a primit casă de 140.000 de euro. Soția mea venea cu banii în pungă, avea și ea temeri. Imi spunea că banii sunt de la Ovidiu. 200.000 le-a dat lui Mădău și 200.000 lui Sebi și le-a spus că trebuie să se descurce cum justifică casele. Nu știu cum au ajuns casele la Sebi. Terenul l-a cumpărat de la fata lui Ioan Niculale, 450.000 de euro, dar declarate doar 100.000. Pe un teren de 400.000 de euro, din Sisești, au declarat doar 150.000 la notarul Trandafirescu. Casa din Heliului, la Gheorghe Buciumatu, unde locuiesc părinții, e sediul firmei, al doilea teren e al fratelui, iar în spate este sora pe acele terenuri. Casa de pe Heliului a costat 300.000 de euro, i-a dat doar 260.000, iar restul de 40.000 în pungă.Mărunțiș se plimba cu mașini, Bogdan a fost primul. Au minat cam 25.000 de monede pe zi, într-o spălătorie din Buzău care era pe numele bunicii. Toată trupa cu care a venit a fost a lui Bogdan Mărunțiș. Ovidiu Toma făcea carcase pentru minat criptomonede, iar atunci s-a împrietenit cu acesta. Știu că au luat pe fonduri europene aparatura, sediul a luat foc, și-au luat banii de a asigurări. Calculatoarele le-au depozitat de la Buzău în București. Nu știu dacă incendiul de la Buzău a fost intenționat. Toate monedele KBC le transformau în Bitcoin. Toți angajații erau angajați la negru, ei fiind, oficial, plătiți cu salariul minim. Mărunțiș nu apare în niciun act, doar doamna Adela Mărunțiș era angajată ca și contabil. Ovidiu trebuia să spele bani, iar atunci achiziționa imobile pe numele rudelor, are un Penthouse în Dubai și 3 apartamente, dar și câteva mașini sport. Socrul lui Bogdan Mărunțiș avea mașina pe numele lui, deși era nevăzător.Silviu Capră, actualul soț a fostei mele neveste, e foarte bun prieten cu Toni Greblă, șeful AEP. Știu că au împreună un teren pe la Sibiu. Lamborghini l-a cumpărat, cu acte în regulă, din Germania, pentru că era donat de afaceriștii din Germania. Ovidiu a furat grupul Karat Bars. Terenul de la Simerom a fost blocat, că nu mai aveau bani, atunci a venit Silviu Capră, le-a dat 1,5 milioane de euro, s-au mutat cu dosarul, până când au câștigat. Soția domnului Mărunțiș este în continuare angajată la DIICOT, iar Bogdan e fost pilot la Kogalniceanu”, a declarat Mihai Fișcă.
Sursa: