„Românii din Spania poartă România în suflet! Sunt o comunitate dinamică, care s-a integrat foarte bine şi care aduce o contribuţie semnificativă economiei Spaniei! Am avut întâlniri foarte bune în aceste două zile cu românii stabiliţi în regiunea Barcelonei şi a Madridului, oameni care chiar dacă locuiesc şi trăiesc de mulţi ani în Spania sunt foarte legaţi de ţară şi preocupaţi de soarta României. În continuare, în ceea ce ne priveşte, le-am transmis românilor că acordăm o atenţie specială relaţiei cu autorităţile spaniole pentru că ne dorim să avem o foarte bună cooperare pentru a veni în sprijinul lor. Faptul că sub o guvernare PNL s-au accelerat procedurile pentru împlinirea visului dublei cetăţenii arată că statul român îi consideră parte a marii familii româneşti. Este doar o chestiune de timp până se va materializa pe deplin”, a scris Lucian Bode, sâmbătă pe Facebook. El a adăugat că „diaspora românească din Spania reprezintă o carte de vizită foarte importantă pentru România”.
„În aceste zile, am cunoscut poveşti de succes ale românilor din Spania, antreprenori care au pus pe picioare afaceri şi care sunt respectaţi în comunităţile unde trăiesc. Prin exemplul lor, diaspora românească din Spania reprezintă o carte de vizită foarte importantă pentru România. Am primit această confirmare cu fiecare întâlnire oficială pe care am avut-o cu reprezentaţi ai autorităţilor spaniole, de-a lungul timpului. Este o mare bucurie să auzi că românii sunt văzuţi bine, iar vocea lor este ascultată. Chiar dacă pentru ei acasă este Spania, dar şi România, mai avem o casă comună, Europa, de care trebuie să avem grijă împreună. Sunt convins că, în 9 iunie, vor alege ca Spania, România şi Europa să fie mai puternice şi să îşi continue drumul spre dezvoltare!”, a conchis Bode.
Sursa: Realitatea.net