Până acum, hoții dădeau majoritatea spargerilor în magazinele de cartier în care pot forța mai ușor ușile sau ferestrele și de unde pot pleca fără să lase urme. Însă acum lucrurile s-au schimbat. Gruparea misterioasă acționează în toată țara și jefuiește acest tip de aparat electronic unde românii își plătesc facturile. Autoritățile spun că, după modul în care operează, pare că au experiență. Mai exact, pentru a-și duce planul la bun sfârșit, hoții fură mașini și le atașează plăcuțe de înmatriculare de la alte vehicule de aceeași marcă și culoare. După ce fură din aparate, mașinile sunt duse pe câmp…
Autor: admin
Indreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale Adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte ierarhe Leon, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Tot astăzi, face pomenirea: – Sfântului Mucenic Sadoc și a 128 de Sfinți care au murit împreună cu dânsul; – Sfântului Agaton, episcopul Romei; – Sfântului cuvios Visarion; – Sfântului cuvios Chindiu, episcopul Pisidei; – Cuviosului Plotiu. Mâine, 21 februarie, facem pomenirea Sfântului Cuvios Timotei. Sursa: Realitatea.net
S-au speriat politicienii „S-au speriat (nr. politicienii). Intenția mea nu a fost chiar asta. A fost să aduc bucurie oamenilor într-un context de depresie generală de cădere și de confuzie, de mâl sufletesc și oamenii s-au bucurat mult. A doua zi am văzut că e foarte multă vulnerabilitate în societatea românească și vă dați seama în ce hal a ajuns puterea la noi dacă ei se tem de un puric. E situația gravă,” a declarat Dan Puric la o televiziune de știri. „Eu de 25, de 30 de ani merg prin sate, prin orașe, mă întâlnesc cu oamenii, cu România…
Soluția Tribunalului București La data de 16.10.2023, SC European Business Environment SRL, editorul publicației „Știri pe surse”, a publicat pe pagina sa web www.stiripesurse.ro articolul de presă intitulat “Legătura dintre sefa Ferrari România, Camelia Bazac, şi o companie controlată de fostul KGB”. Articolul a fost preluat de numeroase publicații online. În 20.10.2023, Camelia și Ion Bazac, au solicitat instanţei, prin procedura ordonanţei preşedinţiale, să dispună obligarea pârâtei de a elimina de îndată articolul de presă publicat și actualizat pe site-ul web ştiripesurse.ro, precum şi obligarea pârâtei de a înceta orice demers de publicare a oricăror informaţii neverificate și false cu…
Potrivit IPJ Buzău, în perioada iulie 2023 – ianuarie 2024, mai multe persoane ar fi vândut, în mod repetat, droguri de mare risc (cristal) şi substanţe psihoactive (2MMC), către consumatori din judeţul Buzău, cu sume cuprinse între 150 şi 250 de lei pentru o doză.Două dintre persoanele cercetate ar fi acţionat preponderent în zona unor cluburi şi cazinouri, vânzarea substanţelor interzise realizându-se în incinta sau în imediata apropiere a acestora. De asemenea, una dintre persoane a fost depistată, în seara de 17 februarie 2024, în municipiul Buzău, în timp ce deţinea o cantitate de cristal (3-CMC, drog de mare risc),…
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța”, alături de reprezentanți ai conducerii serviciilor de ambulanță.Consultările au avut în vedere măsurile de asigurare a resurselor necesare pentru desfășurarea activității serviciilor de ambulanță. Astfel, acest serviciu medical va fi dotat cu noi ambulanțe, procedura de achiziție publică fiind deja inițiată, demers ce vine ca răspuns la una dintre necesitățile pregnante transmise de reprezentanții sindicatului. Asigurarea resursei umane – personal medical de intervenție – a fost un alt subiect discutat. Prim-ministrul a punctat faptul că pot fi organizate concursuri pentru ocuparea unui număr de 360…
Salut anunţul făcut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen ”Salut anunţul făcut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a candida pentru un nou mandat, din partea PPE şi îi urez mult succes. În toţi aceşti ani, actuala preşedintă a demonstrat că poate gestiona crize complicate şi că poate găsi soluţiile cele mai bune pentru toate statele membre UE, de la adoptarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, prin care ţara noastră beneficiază de o şansă istorică la modernizare, la reducerea dependenţei energetice a UE faţă de Federaţia Rusă şi până la paşii concreţi făcuţi pentru aderarea…
Surse din cadrul anchetei, citate de Agerpres, au precizat că urmează să fie audiaţi o serie de elevi italieni ai şcolii, liderul grupului, care este cetăţean italian, profesori ai şcolii şi câţiva funcţionari de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş şi din cadrul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – Filiala Mureş. Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează, luni dimineaţă, percheziţii într-un dosar privind şcolarizarea fictivă a unor cetăţeni italieni care au obţinut astfel diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist pe teritoriul Uniunii Europene. Potrivit…
Alertă alimentară în România: Un produs consumat de aproape toți românii retras de urgență de la raft Magazinele Mega Image au emis o alertă alimentară. Produsul OLYMPIA SOS TERIYAKI, în variantele de 320 de grame și 58 de grame, a fost retras de la comercializare. Retragerea a fost inițiată de ANSVSA și este cauzată de prezența unui alergen (glutenul din sosul de soia) care nu a fost menționat pe etichetă. Această situație reprezintă un risc pentru persoanele cu intoleranță sau alergie la gluten, accentuând importanța etichetării corecte și complete a ingredientelor în produsele alimentare. „Dorim să vă aducem la cunoștința…
Pentru mulți locuitori din județul Mureș, vizita Carvanei Medicale a însemnat o oportunitate de a fi consultați de un medic specialist, la standarde înalte, dar și cel mai important, fără costuri suplimentare. Caravana Medicală își continuă misiunea în județul Mureș, în localitățile Sânpetru, în zilele de 19 și 20 februarie, Grebenișu, 21-22 februarie, și în localitatea Adămuș, în zilele de 23 și 24 februarie. Prin această inițiativă se urmărește nu doar furnizarea de asistență medicală gratuită, ci și sporirea nivelului de conștientizare cu privire la importanța prevenirii și a controlului medical periodic pentru a evita complicațiile asociate cu bolile cronice…