Soluția Tribunalului București
La data de 16.10.2023, SC European Business Environment SRL, editorul publicației „Știri pe surse”, a publicat pe pagina sa web www.stiripesurse.ro articolul de presă intitulat “Legătura dintre sefa Ferrari România, Camelia Bazac, şi o companie controlată de fostul KGB”. Articolul a fost preluat de numeroase publicații online. În 20.10.2023, Camelia și Ion Bazac, au solicitat instanţei, prin procedura ordonanţei preşedinţiale, să dispună obligarea pârâtei de a elimina de îndată articolul de presă publicat și actualizat pe site-ul web ştiripesurse.ro, precum şi obligarea pârâtei de a înceta orice demers de publicare a oricăror informaţii neverificate și false cu privire la persoanele reclamanților. Tribunalul București a pronunțat o primă soluție: Respinge primul capăt de cerere ca rămas fără obiect pe parcursul procesului. Respinge al doilea capăt de cerere ca inadmisibil. Obligă reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 1.487,5 lei cu titlu de parte din cheltuielile de judecată.
Soluția a fost atacată cu apel care a fost respins săptămâna trecută de către Curtea de Apel București. Sentința este definitivă.
Sursa: Realitatea.net