Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), partidul condus de George Simion, și-a ales candidatul pentru Primăria Sectorului 4
Matei Ștefănescu, în vârstă de 31 de ani, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București și cu aproape 10 ani de experiență în avocatură, după ce s-a clasat pe primul loc din peste 500 de candidați în cadrul examenului de definitivare în Barou, a fost desemnat să reprezinte interesele locuitorilor Sectorului 4. Tânărul avocat, cu o vastă experiență profesională dobândită în cadrul a trei mari societăți de avocatură, dar și în domeniul administrației publice, acesta fiind și consilier local al Sectorului 4 al Municipiului București, a mers astăzi în zona Eroii Revoluției pentru a sta de vorbă cu oamenii și pentru a le prezenta proiectele pe care dorește să le implementeze din postura de primar, în cazul în care va primi votul de încredere a celor care locuiesc în sudul Bucureștiului.
“Ne uităm la acest morman uriaș de metal din spatele meu, o construcție decorativă de fier, care a costat, ca total de investiție 32 de milioane de lei, într-un sector în care zeci de mii de oameni trăiesc în sărăcie, iar mii de tineri nu au o locuință. Degeaba ne lăudăm cu un buget de 3,6 miliarde de lei în 2024, când avem un sector sărac, un sector dormitor, în care tinerii trebuie să plece în străinătate sau în nordul Bucureștiului pentru o slujbă decentă.(…) Soluția este o viziune strategică, pentru a transforma Sectorul 4 și zona de Sud a Bucureștiului în cel mai important pol de creștere economică din zona centrală și de Sud-Est. Vom gândi un proiect strategic de dezvoltare, cu proiecte de atragere de investiții, precum proiectul construcției unui Aeroport Internațional în Sudul Bucureștiului. Nu trebuie să vorbim însă doar de un aeroport, ci de un proiect integrat de dezvoltare, care să includă un parc tehnologic și de afaceri, care să susțină afacerile românești și producătorii români. Vorbim despre un spital metropolitan, precum și despre un campus universitar care să dezvolte noile tehnologii pentru a pregăti forța de muncă din Sectorul 4. Vorbim despre a da un nou orizont și de a reclădi Sudul Capitalei”, a declarat Matei Ștefănescu, candidatul AUR la Primăria Sectorului 4. Totodată, reprezentantul AUR susține că are capacitatea de a dezvolta și mai mult Sudul Capitalei, atât prin investițiile în educație, cât și prin sprijinirea antreprenoriatului și a mediului de afaceri și de a aduce, astfel, un plus valoare în viața fiecărui cetățean din Sectorul 4.
„Lupta împotriva Partidului Comasat Român și viziunea pentru o reformă structurală reală a administrației publice, realizată de către Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie dusă în fiecare comunitate. Aceasta este misiunea fundamentală a AUR în România, să redea măreția pe care această națiune o merită, atât la nivel european, cât și la nivel central, dar și în fiecare comunitate, cu fiecare strădă și cu fiecare vot. Astfel vom recâștiga demnitatea națională și vom împlini potențialul uriaș pe care acest popor îl are.”, a mai punctat Matei Ștefănescu.