Close Menu
Target News
    Target NewsTarget News
    • Pagina principala
    • Politica
    • Justitie
    • Social
    • Diverse
    • Anunturi comerciale
    • Editoriale
    • Advertoriale
    Target News
    Home»Politica»AUR atacă la CCR comasarea alegerilor. George Simion: Ne vom opune prin toate mijloacele.
    Politica

    AUR atacă la CCR comasarea alegerilor. George Simion: Ne vom opune prin toate mijloacele.

    februarie 16, 2024Niciun comentariu3 Mins Read
    AUR ataca la CCR comasarea alegerilor. George Simion Ne vom opune prin toate mijloacele
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    Comisia de la Veneţia şi ilegalitatea acţiunilor PSD şi PNL

    „Comisia de la Veneţia, toate acordurile internaţionale, toată lumea spune că este ilegal ceea ce fac (n.r. – PSD şi PNL). Sigur că vom ataca la Curtea Constituţională şi ne vom opune prin toate mijloacele acestei ilegalităţi. Totodată, după cum vedeţi, suntem pregătiţi (…). Dacă ei de trei săptămâni discută, în loc de salarii, de pensii, de planul de cancer, de interzicerea păcănelelor, de probleme stringente pentru ţara asta, despre propriul interes, despre alegerile comasate şi nu sunt în stare măcar să facă, cum vă imaginaţi că sunt în stare să conducă ţara, şi mai vor încă 10 ani”, a afirmat Simion, la o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

    Pregătirea AUR pentru alegeri

    El a adăugat că AUR este pregătit pentru alegeri şi în cazul în care acestea nu vor avea loc la termen. „Ne-am fi dorit să se respecte Constituţia, legile ţării, ne-am fi dorit ca alegerile să fie la termen. Suntem pregătiţi şi dacă nu sunt la termen aceste alegeri, suntem pregătiţi pentru alegerile locale când vor ei, doar să respecte legile şi Constituţia şi cei 150 de aleşi locali din partidele lor, prezenţi aici, care se opun comasării şi se opun ideii unui aşa-zis deceniu de stabilitate şi care nu vor să mai candideze pe listele PSD – PNL, sunt doar începutul. Vor urma mult mai mulţi, vom strica majorităţile actuale din consiliile locale şi judeţene, vom strica blaturile baronilor locali”, a afirmat Simion.

    George Simion anunță proteste

    În context, el a anunţat că, împreună cu peste 150 de aleşi locali de la PNL şi PSD, va protesta, începând cu ora 14,00, în faţa sediului Autorităţii Electorale Permanente (AEP), faţă de proiectul de comasare a alegerilor, a interzicerii la alegerile europarlamentare a votului în diaspora, precum şi faţă de modificarea regulamentului AEP. „Astăzi o să mergem la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) care, pe lângă proiectul de comasare, mai are pe ordinea de zi două lucruri cât se poate de periculoase pentru democraţie. Interzicerea la alegerile europarlamentare a votului în diaspora pentru cei care nu au reşedinţa acolo. La alegerile europarlamentare, ca şi la alegerile prezidenţiale, românii pot vota oriunde. Colegii noştri din Anglia, din Italia, au fost chemaţi la ambasade să primească instructajul pentru alegerile din 9 iunie şi asta li s-a spus, că trebuie acei cetăţeni să aibă rezidenţa în respectivul stat, ceea ce este o încălcare flagrantă a legii alegerilor europarlamentare. Şi modificarea pe repede înainte a regulamentului AEP, acum, înainte de alegeri, tocmai pentru a-şi pune oamenii comozi în funcţiile de conducere din cadrul AEP, pentru a pregăti marea fraudă de la vot şi pentru a externaliza servicii de IT din cadrul AEP. Miza este mare, tocmai se lucrează de zor, sub conducerea domnului Greblă, la aceste lucruri, aşa că noi la ora 14,00, vom fi acolo”, a concluzionat Simion.

    Sursa: realitatea.net

    admin
    • Website

    Related Posts

    George Simion, mesaj de ziua numelui: „Să fim victorioși! Până la capăt”

    aprilie 23, 2025

    Scandal la Timișoara: zvonuri de demisie pentru primarul Dominic Fritz

    aprilie 23, 2025

    Traian Băsescu dezvăluie fraudarea alegerilor din România

    aprilie 23, 2025

    Ilinca, dezvăluiri uimitoare despre începutul relației cu George Simion.

    aprilie 22, 2025
    Add A Comment

    Comments are closed.

    Editors Picks
    Latest Posts
    • Politica
    • Justitie
    • Social
    • Advertoriale
    • Anunturi comerciale
    • Editoriale
    • Politica cookies
    • Termeni și Condiții
    • Politica de Confidențialitate
    • Contact
    • Facebook

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.