Conform informațiilor oficiale, doi băieți minori s-ar fi plâns părinților că în luna ianuarie preotul Augustin Dorel Silaghi le-ar fi făcut o serie de propuneri interpretate drept posibile agresiuni sexuale. Ulterior, la circa 8-9 zile de la comiterea presupuselor fapte a fost sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, care a deschis un dosar penal.
Avocatul Răzvan Doseanu, care-l reprezintă pe preotul arestat, a susţinut că “toate acuzațiile aduse de organele de cercetare penală nu sunt adevărate”. ”Nu există niciun fel de faptă. Pot să vă spun că nu sunt întrunite elementele de tipicitate pentru infracțiunile de care este acuzat clientul meu”, a mai spus avocatul.
Conform anchetatorilor, se pare că preotul nu ar fi violat un minor, el fiind acuzat doar că ar fi făcut minorilor propuneri interpretate drept indececente sau că i-ar fi atins în mod considerat nepotrivit. Enoriașii, dar și cei care l-au cunoscut pe preotul Augustin Dorel Silaghi, au fost șocați de vestea că acesta ar fi agresat sexual mai mulți minori.
Conform Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Augustin Dorel Silaghi este preot din anul 1991 şi până în prezent “nu a avut niciun fel de abatere disciplinară sau morală, dând dovadă de seriozitate, fiind apreciat de către credincioşii din parohiile unde a păstorit”.
Totuşi, Episcopia a anunţat că dacă la finalizarea dosarului se va dovedi vinovăţia acestuia, se va face propunere de caterisire. Deocamdată, Preasfinţitul Părinte Iustin a dispus oprirea totală de la săvârşirea oricăror lucrări sfinte a preotului acuzat şi deferirea lui spre cercetare către Consistoriul Eparhial.
Sursa: Realitatea.net