Poliţia Capitalei a deschis dosar penal pentru mai multe infraţiuni, după incidentul din incinta Colegiului Dimitrie Leonida din Bucureşti. Este vorba de săvârşirea infracţiunilor de “tulburarea ordinii şi liniştii publice”, “portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” şi “lovire sau alte violenţe”. “Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a transmis sursa citată. Și conducerea Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida desfăşoară verificări după ce un elev de 15 ani a utilizat un spray paralizant în incinta clădirii, dar şi la intrarea în liceu, iar mai mulţi elevi au acuzat stare de rău, informează Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. În urma incidentului, 33 de elevi au fost monitorizaţi de medici, 25 fiind transportaţi la două unităţi medicale din Capitală.
Sursa: Realitatea.net