Sărbători pe datorie: un Paște al lacrimilor și al sacoșelor goale
Într-o Românie unde sărbătorile ar trebui să fie un prilej de bucurie, realitatea devine un tablou sumbru al neputinței. Cu doar o săptămână înainte de Paște, masa festivă, odinioară simbol al belșugului și al comuniunii, s-a transformat într-un lux inaccesibil pentru milioane de români. Pensionarii, dar și salariații cu venituri modeste, privesc neputincioși cum prețurile cresc amețitor, iar visul unei mese îmbelșugate se destramă sub povara scumpirilor.
Ouăle, carnea de miel, vinul și dulciurile – toate aceste elemente esențiale ale tradiției pascale – au devenit simboluri ale inegalității. Cu prețuri majorate cu până la 30%, ele par să fie rezervate doar celor privilegiați. În piețe și magazine, românii cumpără la suta de grame, iar pensionarii, cu ochii înlăcrimați, mărturisesc că vor pune pe masă doar câteva bucățele de carne, pentru a păstra măcar o fărâmă din spiritul sărbătorii.
Vocea pensionarilor: un strigăt de disperare
„O viață grea, nu știu ce vor să facă cu noi… Mă descurc foarte greu. Am rămas singură. Viața e tare scumpă”, spune o pensionară cu glasul tremurând. În fața camerelor, ea își exprimă durerea și neputința, cerând dreptate pentru cei care au muncit o viață întreagă. „Să ne dea și nouă drepturile noastre. Nu se leagă de pensiile speciale, dar ne iau din amărăciunea noastră.”
O altă pensionară, cu privirea pierdută printre rafturile magazinelor, mărturisește că nu își permite să cumpere nimic pentru masa de sărbători. „Doar mă uit și admir, nu îmi permit. M-am uitat la prețuri… nu.” Întrebată ce mesaj ar avea pentru guvernanți, răspunsul ei este un amestec de ironie amară și revoltă: „Să facem schimb! Să trăiască ei cu pensia noastră și să fie bătrâni și neputincioși, iar noi să trăim cu salariile lor.”
Un Paște al sacrificiilor
„Luăm strictul necesar, nu avem nicio așteptare. Un pic de colo, un pic de colo, să gustăm și noi. Am 2.000 de lei pensie. Trebuie să luăm medicamente, plătim datorii și, din ce rămâne, cumpărăm”, spune un alt pensionar, încercând să-și păstreze demnitatea în fața unei situații care îl copleșește. În spatele acestor cuvinte se ascunde o realitate crudă: sărbătorile nu mai sunt despre bucurie, ci despre supraviețuire.
„Dezastru! Nu poți să faci față. Fără ajutorul băiatului meu, nu știu ce m-aș face. Îmi dai și mie un leu? Să se gândească că o să ajungă și ei ca noi. Nimeni nu rămâne veșnic tânăr”, adaugă o bătrână, cu o sinceritate care sfâșie sufletul.
Un Paște al contrastelor
În timp ce unii se pregătesc să sărbătorească în belșug, alții își numără bănuții, încercând să găsească un echilibru imposibil între nevoile de zi cu zi și dorința de a respecta tradițiile. Această discrepanță devine un simbol al unei societăți în care inegalitatea socială este mai vizibilă ca niciodată.
Paștele, sărbătoarea renașterii și a speranței, devine pentru mulți români un moment de introspecție amară. În loc să fie o celebrare a vieții, el reflectă lupta zilnică pentru supraviețuire, într-o țară în care cei vulnerabili sunt adesea uitați.
