Sfântul Eftimie cel Mare: Lumina credinței într-o lume a miracolelor
Într-un colț al istoriei, în secolul al IV-lea, sub domnia împăratului Gratian, s-a născut o lumină a credinței – Sfântul Eftimie cel Mare. Venit pe lume în Melitina, Armenia, dintr-un pântec considerat sterp, numele său, care în greacă înseamnă „voie bună”, avea să devină simbolul speranței și al miracolelor. La doar 29 de ani, călătoria sa spirituală l-a purtat spre Ierusalim, unde, în liniștea unei peșteri, a început să scrie povestea unei vieți dedicate divinului.
Minunile care au sfidat imposibilul
În peștera sa, Sfântul Eftimie a fost martorul unor minuni care au rămas înscrise în memoria credincioșilor. Cu o credință neclintită, a hrănit 400 de călători, deși avea pâine doar pentru zece. Rugăciunile sale au deschis cerurile, vindecând pământul de nerodire și aducând bucuria maternității femeilor sterpe. Printre acestea, soția lui Terevon saracinul, care, cu inima plină de speranță, a cerut ajutorul sfântului. Prin binecuvântarea sa, femeia a devenit mamă a trei fii, împlinind profeția celui purtător de duh.
Apărător al dogmelor și al credinței curate
Sfântul Eftimie nu a fost doar un făcător de minuni, ci și un apărător fervent al dogmelor bisericești. În fața ereziilor, a luptat cu Nestorie și l-a susținut pe Chiril al Alexandriei, numindu-l „luptător și învățător al dreptei credințe”. A mărturisit cu tărie cele două nașteri ale Fiului – cea veșnică, din Tatăl, și cea trupească, din Fecioara Maică – și a afirmat unitatea celor două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească, neamestecate și neschimbate.
O viață de asceză și rugăciune
Viața Sfântului Eftimie a fost o continuă renunțare la cele lumești. Slujitorii săi povesteau că nu l-au văzut niciodată mâncând sau vorbind fără o nevoie stringentă, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică. Somnul său era o scurtă odihnă, sprijinit de o frânghie suspendată în colțul chiliei, un simbol al nevoinței și al dedicării totale.
Moștenirea spirituală a unui sfânt
La vârsta de 97 de ani, Sfântul Eftimie cel Mare a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o moștenire spirituală de neprețuit. Troparul său, o rugăciune a bucuriei și a speranței, continuă să inspire generații de credincioși: „Veseleste-te pustie ceea ce nu nasteai, bucura-te ceea ce nu aveai durere…”
O zi de pomenire și recunoștință
Pe 20 ianuarie, calendarul ortodox marchează cu o cruce neagră pomenirea Sfântului Eftimie cel Mare, alături de alți sfinți și mucenici care au luminat calea credinței. Este o zi de reflecție asupra puterii rugăciunii, a sacrificiului și a iubirii divine care transcende timpul și spațiul.
