Sărbătoarea din 13 februarie: o poveste a credinței și sacrificiului
În calendarul ortodox, ziua de 13 februarie poartă o încărcătură spirituală aparte, fiind dedicată unor figuri emblematice ale credinței. Sfântul Cuvios Martinian, Sfinții Apostoli Acvila și Priscila, precum și Sfântul Ierarh Evloghie sunt pomeniți astăzi, fiecare dintre ei purtând în spate povești de sacrificiu, credință și lumină divină.
Acvila și Priscila: apostolii sufletului
Acvila și Priscila, evrei de neam și meșteșugari iscusiți în facerea de corturi, au fost martorii unei epoci tulburi. Alungați din Roma de împăratul Claudius, aceștia au devenit tovarăși de drum ai Sfântului Apostol Pavel, fiind botezați chiar de acesta. Marele Sinaxar grec îi numește „apostoli”, subliniind unitatea lor spirituală cu Pavel. Prin viața lor, au demonstrat că adevărata credință transcende orice graniță, fie ea politică sau culturală.
Martinian: focul ispitelor și purificarea sufletului
La doar 18 ani, Martinian a ales calea monahală, refugiindu-se într-o peșteră din apropierea Cezareei Palestinei. Rugăciunea și înfrânarea au fost armele sale împotriva ispitelor, iar darul vindecării primit de la Dumnezeu a adus alinare multor suflete. Însă diavolul, neîmpăcat cu sfințenia sa, l-a încercat cu ispite grele, cea mai mare fiind patima desfrânării.
Odată, o femeie a venit la el sub pretextul nevoii de adăpost, dar cu intenția de a-i compromite viața ascetică. În fața tentației, Martinian a aprins un foc și s-a aruncat în flăcări, spunându-și: „De vei putea să rabzi, Martiniane, focul iadului, lasă-te în voia poftei!” Prin acest gest extrem, și-a purificat trupul și sufletul, iar femeia, impresionată, a ales calea mănăstirii.
Exilul pe insula pustie
După această încercare, Martinian s-a retras pe o insulă pustie, unde a trăit zece ani în singurătate. Însă nici aici nu a fost scutit de ispite. O tânără naufragiată a ajuns pe insulă, iar sfântul, temându-se de o nouă încercare, i-a lăsat hrana și adăpostul său, aruncându-se în mare pentru a scăpa de ispită. A înotat până la țărm, continuându-și viața de peregrin până la moartea sa în Atena, unde a fost înmormântat cu mare cinste.
Femeile care au găsit sfințenia
Sinaxarul amintește și despre cele două femei care au intersectat drumul lui Martinian. Zoe, cea care a ales mănăstirea, a devenit o făcătoare de minuni, iar Fotinia, rămasă pe stânca din mare, și-a desăvârșit viața în singurătate, dobândind semnele sfințeniei.
Un tropar al biruinței
Troparul Sfântului Martinian este o mărturie a luptei sale spirituale: „Vapaia ispitelor, prin curgerile lacrimilor o ai stins, Fericite, și valurile marii și pornirile fiarelor înfrânându-le ai strigat: preaslavit ești, Atotputernice, cel ce m-ai mântuit de foc și de vifor.”
O zi a recunoștinței și reflecției
Pe lângă pomenirea Sfântului Martinian, această zi aduce în lumină și viețile altor sfinți, precum Apostolii Acvila și Priscila, Sfântul Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei, și Cuviosul Simeon, ctitorul Mănăstirii Hilandar. Fiecare dintre aceștia ne amintește că sfințenia nu este un ideal imposibil, ci o cale deschisă tuturor celor care își dedică viața credinței și iubirii divine.
