Autor: admin

PNL anunţă decizii importante după Consiliul Politic Naţional PNL a făcut publice duminică seară, urmare a şedinţei Consiliului Politic Naţional, șirul de hotărâri importante adoptate. Într-o primă ordine de zi, s-a votat pentru aprobarea protocolului de fuziune între PNL și ALDE, cu un total de 876 voturi favorabile. Secundăr, o altă decizie majoră a fost aprobarea alianței electorale PNL-PSD destinată contextului alegerilor europarlamentare, care a acumulat 838 voturi „pentru”. Într-o altă mişcare strategică, Vlad Nistor a fost numit în funcția de membru al Biroului Executiv, având rang de vicepreședinte, decizie consolidată prin același număr de voturi favorabile – 876. Nicolae…

Read More

Maria Corina Bogliş, norocoasa din Tămăşeni Maria Corina Bogliş, din localitatea Tămăşeni, este ultima persoană din judeţ „nominalizată“ printre nemţenii ce şi-au trecut numele pe lista celor care au obţinut un câştig, mai mare sau mai mic, la LOTO, scrie adevarul.ro. Este pasionată de acest gen de jocuri, iar norocul i-a surâs la extragerea de săptămâna trecută. Spune că totul s-a datorat hazardului, de un moment de inspiraţie, hotărând să schimbe „strategia“ de joc. Ajunsă la agenţie, nu a mai completat biletul aşa cum făcea de obicei, ci a ales unul gata făcut. Iar decizia a fost una inspirată, în…

Read More

Mascații au descins în cluburile din Capitală În noaptea de 23/24 martie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Poliția Sectorului 1, Sectiile 1-5 Poliție, în colaborare cu Poliția Canină și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au actionat în Sectorul 1, în incinta şi în zona adiacentă a unor unități economice, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, depistarea persoanelor care au asupra lor obiecte sau substanţe interzise la deținere. Totodată,…

Read More

Mascații au descins, noaptea trecută, în trei cluburi din sectorul 1 și în două cluburi din sectorul 2, unde oamenii legii au facut mai multe verificări. „În noaptea de 23/24 martie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Poliția Sectorului 1, Sectiile 1-5 Poliție, în colaborare cu Poliția Canină și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au actionat în Sectorul 1, în incinta şi în zona adiacentă a unor unități economice, în…

Read More

În sfârșit nu vorbim de promisiuni, vorbim de certitudini. Este pentru prima oară când, cu certitudine, Moldova va avea autostradă. Vom avea autostrada Moldovei – A7″, a afirmat președintele PSD, Marcel Ciolacu, în timp ce se afla în vizită pe șantierul de la A7. Investițiile au devenit pilonul central al dezvoltării României, iar efectele sunt vizibile inclusiv în datele statistice care arată activitate intensă pe marile șantiere, susținută de proiectele implementate de miniștrii PSD în ultimii doi ani de guvernare. „Dacă constructorul va menține acest ritm, estimăm că până la finalul anului vom deschide circulației aproximativ 148 de kilometri. Este…

Read More

În perioada reducerilor pentru acest sezon au fost semnalate numeroase înșelătorii. Chiar cel mai mare magazin de mobilă din România, Mobexpert, expune un tip de promoție fantomă, acuză clienții. Sunt afișate reduceri atractive dar, în realitate, oamenii plătesc sume enorme. Reducerile au fost promovate în toate magazinele de mobilă din România ce aparțin omului de afaceri Dan Șucu. Numeroși clienți care au fost păgubiți prin această metodă au depus plângere la Protecția Consumatorului. În acest caz, se cer măsuri prompte către conducerea ANPC care trebuie să intervină cu controale și sancțiuni riguroase pentru a stopa acest fenomen. Jurnaliștii Realitatea Plus…

Read More

Radu Cristescu este șocat că Morega a scăpat doar cu arest la domiciliu cu brățară electronică și cere să se ia măsuri urgente împotriva acestuia. „Opriți dementul până nu omoară pe cineva”, a transmis acesta, pe Facebook. Deputatul este de părere că bărbatul ar trebui să fie internat într-un ospiciu dacă are probleme mentale. Pe de altă parte, dacă Morega este sănătos, Cristescu cere să fie băgat la pușcărie. „În România chiar nimeni nu poate proteja cetățenii de nebuni? Chiar au toți șmecherii imunitate?? Citesc că fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega a comis aseară un accident cu mașina,…

Read More

Joi, procurorii DIICOT Iași, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară în județele Iași și Cluj, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trâafic de droguri de risc și mare risc, deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, începând cu anul 2023 pe raza municipiului Iași a acționat o rețea de distribuție de droguri și substanțe psihoactive, în care rolul de lider a fost deținut de către un inculpat…

Read More

„Este timpul să mai mulţumesc unui om mare pentru România, astăzi, coordonatorul nostru regional şi preşedintele oamenilor de afaceri AUR, domnul Mohammad Murad, (…) îi mulţumesc pentru că, deşi născut altundeva, este un patriot român, dovedit prin fapte. (…) În ultimii 30 de ani, am trăit în beznă şi mucegai la complexul Amfiteatru – Panoramic – Belvedere, iar fratele nostru Mohamad l-a transformat în AUR, i-a redat strălucirea de odinioară. (…) Dacă Mohammad a făcut pentru propria familie, pentru comunitate şi pentru propria afacere, poate şi pentru comunitatea constănţeană. Propunerea AUR pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa este domnul Mohammad Murad.…

Read More