Autor: admin

”Haideţi să ajungem pe data de 10 iunie, lucrul pe care l-am spus şi eu şi domnul Nicolae Ciucă, că vom face o coaliţie după 10 iunie, să vedem votul românilor pe 9 iunie, şi o să luăm o hotărâre, dacă facem o alianţă politică de această dată”, a declarat, marți, Ciolacu, după şedinţa conducerii social-democrate. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că dacă partidul va solicita acest lucru, partidul este suveran în astfel de situaţii şi va proceda ca atare. Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al partidului, a declarat sâmbătă că îşi propun…

Read More

Această acţiune de protest exprimă susţinerea participanţilor pentru revendicările legitime ale angajaţilor din sănătate, cele mai importante solicitări vizând creşterea veniturilor salariale reale, indexarea veniturilor salariale cu nivelul inflaţiei, recompensa echitabilă pentru participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale şi desfăşurarea activităţii în diferite condiţii de muncă, eliminarea gravelor inechităţi salariale, accentuate prin ultimul act normativ în domeniul salarizării (OUG 19/2024)”, afirmă sindicaliştii, într-un comunicat transmis marţi Agerpres. Potrivit comunicatului, la protest vor participa membri de sindicat şi alţi angajaţi care au semnat pentru grevă pe listele sindicatelor „Solidaritatea Sanitară”, protestul beneficiind şi de manifestările de solidaritate din partea altor angajaţi.…

Read More

În legătură permanentă cu oamenii şi comunităţile locale „În legătură permanentă cu oamenii şi comunităţile locale, Instituţia Prefectului are un rol esenţial pentru bunul mers al lucrurilor în plan local. Fie că avem de gestionat situaţii de urgenţă, de pus în aplicare programe şcolare, de asistenţă socială sau alte politici guvernamentale ori de pregătit scrutinuri electorale, prefecţii, subprefecţii şi funcţionarii ce lucrează în această instituţie sunt în prima linie şi lucrează în strânsă legătură cu Guvernul”, a declarat Ciolacu, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului. El le-a transmis reprezentanţilor Guvernului în teritoriu succes în activitate, solicitându-le, totodată,…

Read More

În şedinţa de marţi, deputaţii şi senatorii vor dezbate şi vota o declaraţie pe acest subiect. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit vineri ca marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15,00, să se desfăşoare o şedinţă comună cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO. Pe 29 martie România a celebrat 20 de ani de la aderarea la Alianţa Tratatului Atlanticului de Nord. La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de…

Read More

În fapt, la data de 16 octombrie 2023, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Ploieşti, bărbatul ar fi avut un conflict spontan cu un alt bărbat de 50 de ani, generat de o nemulţumire privind modul de staţionare al autoturismului bărbatului de 50 de ani. Ulterior, conflictul a degenerat, bărbatul de 48 de ani, lovindu-l pe celălalt o singura dată în zona feţei, acesta din urmă decedând”, informează, joi, Poliţia Prahova. Imediat după incidentul violent, agresorul a fugit şi s-a ascuns, fiind prins miercuri, 27 martie. El a fost acuzat de loviri sau vătămări cauzatoare de…

Read More

Peste 30 de nereguli majore au fost descoperite în urma unui control realizat de către Curtea de Conturi la Primăria Sectorului 5, unde edil este Cristian Popescu Piedone. Potrivit raportului, în anul 2022 s-a realizat o plată nelegală de peste 5 milioane de lei fără a exista documente clare cu privire la această sumă. Instituția trebuie să recupereze banii până la data de 30 aprilie 2024, altfel autoritățile vor începe o anchetă. În tot acest timp însă, Piedone spune că ascultă problemele oamenilor neajutorați și le oferă acestora vouchere pentru consultații gratuite. Sursa:

Read More

Peste 30 de nereguli majore au fost descoperite în urma unui control realizat de către Curtea de Conturi la Primăria Sectorului 5, unde edil este Cristian Popescu Piedone. Potrivit raportului, în anul 2022 s-a realizat o plată nelegală de peste 5 milioane de lei fără a exista documente clare cu privire la această sumă. Instituția trebuie să recupereze banii până la data de 30 aprilie 2024, altfel autoritățile vor începe o anchetă. În tot acest timp însă, Piedone spune că ascultă problemele oamenilor neajutorați și le oferă acestora vouchere pentru consultații gratuite. Sursa: realitatea.net

Read More

Toate pensiile şi toate obligaţiile sociale vor fi distribuite aşa cum trebuie, până la data de 15 aprilie, indiferent de ce vor decide cei din sindicat, a afirmat ieri Valentin Ştefan, directorul general al companiei Poşta Română, în cadrul unei conferinţe de presă. Săptămâna trecută, o parte dintre angajaţii Poştei au fost în grevă de avertisment, din cauza salariilor mici. Dar, conform preşedintelui Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, procesul de negociere a noului contract colectiv de muncă fost compromis, iar oamenii se pregătesc pentru declanşarea grevei generale la sfârşitul acestei luni, cel târziu la începutul lunii aprilie, potrivit Agerpres. „Până…

Read More

Condamnarea bihoreanului a fost pronunţată într-un caz de ultraj trimis în faţa instanţei de judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd în decembrie 2022. Inculpatul, Dorel Lele, este un sătean din Butani, care, în seara de 17 ianuarie 2022, băut fiind, a provocat un scandal într-o sală de jocuri. Pentru a-l calma, angajaţii sălii de jocuri au sunat la 112, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj format dintr-un jandarm şi un agent de Poliţie. În loc să se liniştească, însă, Lele a devenit şi mai agresiv. A început să-l înjure şi să-l ameninţe pe jandarmul care…

Read More

Ionuţ Stroe a fost întrebat la o televiziune de știri dacă este pregătit să îl voteze pe Marcel Ciolacu la prezidenţiale. ”Nu vă ascund că lucrăm la acest proiect prezidenţial care să îl înglobeze pe domnul Ciucă, cred în acest proiect prezidenţial, ni-l dorim, dar în situaţia în care vom merge împreună vom vedea şi vom analiza.(.. ) Când vorbiţi de oferta de la toamna, nu vă referiţi doar la preşedinte, oferta noastră dacă va fi una comună, va fi una complexă, care va include premier şi multe alte funcţii importante. Funcţia de comisar european. Să nu îşi imagineze cineva…

Read More