Guvernul și promisiunile spitalelor regionale: o poveste fără final fericit
Într-o țară unde sănătatea ar trebui să fie prioritatea supremă, visul construirii a 24 de spitale regionale s-a transformat într-un coșmar birocratic. Din ambiția inițială, doar 13 spitale mai au șansa să vadă lumina zilei, iar restul rămân prizonierii unor promisiuni neîmplinite. Comisia Europeană, cu ochii ațintiți asupra termenelor limită și a riscurilor de implementare, a redus drastic finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a încercat să explice acest eșec monumental. De la 24 de spitale promise, numărul a scăzut la 19 în urma primei renegocieri, iar acum doar 13 proiecte mai sunt în discuție pentru finanțare. Restul? O povară care va apăsa pe umerii țării, fie prin împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, fie prin alte programe europene.
Un viitor incert pentru infrastructura medicală
În fața întrebărilor insistente, ministrul a recunoscut că proiectele rămase sunt departe de a fi sigure. Complexitatea lor și riscurile ridicate de implementare au stârnit îngrijorări serioase la Bruxelles. Termenul limită de 31 august 2026 pare mai degrabă o utopie decât o realitate tangibilă. „Aceste proiecte nu se fac peste noapte”, a declarat Boloș, subliniind că un spital necesită ani de muncă și pregătire.
Dar ce se întâmplă cu celelalte spitale? Soluțiile propuse includ transferul lor în alte programe de finanțare sau contractarea de împrumuturi. Însă, în spatele acestor planuri, rămâne o întrebare dureroasă: câți ani vor mai trece până când aceste spitale vor deveni funcționale?
Promisiuni versus realitate
Guvernul actual pare să se confrunte cu o criză de credibilitate. Promisiunile grandioase s-au transformat în dezamăgiri palpabile. În timp ce oficialii încearcă să găsească soluții, cetățenii rămân martorii unei realități crude: lipsa unei infrastructuri medicale adecvate. Într-o țară unde spitalele existente se confruntă cu lipsuri cronice, fiecare zi de întârziere înseamnă vieți pierdute.
Marcel Boloș a încercat să liniștească spiritele, afirmând că niciun proiect nu va fi abandonat. Dar cuvintele sale par să plutească în gol, pierdute în labirintul birocratic al negocierilor și al termenelor imposibile. În timp ce oficialii discută, pacienții așteaptă, iar speranța se transformă în frustrare.
Un drum lung și anevoios
Construcția unui spital nu este doar o provocare tehnică, ci și una morală. Este un test al angajamentului față de cetățeni, o măsură a priorităților naționale. Din păcate, acest test pare să fie unul pe care guvernul îl pică cu brio. În loc să fie un simbol al progresului, spitalele regionale au devenit un simbol al eșecului.
Într-o lume ideală, sănătatea ar fi deasupra oricăror calcule politice sau economice. Dar în România, realitatea este alta. Promisiunile sunt făcute cu ușurință, dar implementarea lor rămâne un vis îndepărtat. Și, în timp ce guvernul continuă să „bifeze” eșecuri, cetățenii rămân cu întrebarea: cine plătește prețul acestor greșeli?
