Sărbătoarea celor trei mari sfinți: Auxentiu, Maron și Avraam
Într-un colț de istorie bizantină, pe un munte ce avea să-i poarte numele, Sfântul Cuvios Auxentiu și-a găsit liniștea. Nobil la curtea împăratului Teodosie cel Mic, el a renunțat la fastul lumesc pentru a îmbrățișa haina monahală. Rugăciunea și nevoința l-au transformat într-un far al credinței, iar muntele său, un sanctuar al vindecării. Dar liniștea sa a fost tulburată de păstorii care i-au descoperit sfințenia, răspândind vestea despre minunile sale. Bolnavii veneau în număr mare, căutând alinare, iar Dumnezeu lucra prin el, vindecând orbii, leproșii și demonizații.
Auxentiu, însă, nu căuta gloria. În smerenia sa, îi îndemna pe cei prezenți să se roage împreună cu el, întărindu-le credința. Cuvintele sale, „Te vindecă pe tine Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos”, erau o punte între cer și pământ, o chemare la credință și speranță. A fost unul dintre Părinții celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic din Calcedon, un stâlp al ortodoxiei, până când s-a mutat la Domnul în anul 470.
Troparul Cuviosului Auxentiu: O rugăciune a minunilor
„Locuitor pustiului și înger în trup, purtătorule de Dumnezeu, părinte Auxentiu, cu postul și rugăciunea ai primit daruri cerești. Vindeci bolnavii și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat putere, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.”
Alți sfinți pomeniți în această zi
Pe lângă Sfântul Auxentiu, calendarul ortodox îi cinstește astăzi pe Cuviosul Maron, Cuviosul Avraam, Sfântul Filimon și Cuviosul Gheorghe. Fiecare dintre aceștia, prin viețile lor, au fost lumini călăuzitoare pentru credincioși, modele de smerenie și dăruire.
O moștenire a credinței
Ziua de 14 februarie nu este doar o dată în calendar, ci o chemare la introspecție și rugăciune. Este o zi în care credincioșii sunt invitați să-și amintească de puterea credinței, de minunile care se nasc din rugăciune și de sfinții care, prin viețile lor, au devenit punți între cer și pământ. În tăcerea munților sau în tumultul orașelor, exemplul lor rămâne viu, o chemare la sfințenie și iubire divină.
